“Grimoire” este o carte cu texte magice care contine instructiuni despre cum sa creezi obiecte magice precum talismane si amulete, cum sa efectuezi vraji si farmece, si cum sa invoci entitati supranaturale, ca ingeri si spirite.
O fereastra intredeschisa lasa inauntru mirosul de pe campuri si din gradina cu ierburi. Praful pluteste tacut in incapere, luminat de soarele rosiatic. In departare, cantece profane perturba linistea studentilor care citesc din paginile deteriorate. Savantii lucreaza cu formule secrete si iti dezvaluie mistere aromate de olibanum. Puternicul Grimoire iti dezvaluie farmece, inalta spiritul, aprinde simturile, ca fumul de tamaie care urca si scrie cartea cu auriri decolorate si colturi ingalbenite de degete.
Ingrediente: bergamota, busuioc, lavanda, elemi, olibanum, lemn de cedru, cuisoare, paciuli, muschi de stejar, mosc.
Asa cum sugereaza si numele, Anatole s-a nascut in Bretania, in zona rurala, langa mare, alimentat de povesti epice, basme si legende.
“Dintre cele cinci simturi, mirosul este cel mai apropiat de instinctele noastre primare si de mostenirea noastra animalica. A mirosi este un act salbatic si liber, un mod de a atinge lumea, si de a fi atins de ea. Actul mirosului este, intr-un fel, putin brut, barbar si niciodata imblanzit. Pe de alta parte, fara parfum ma simt gol, lipsit de frumusete.
Creez parfumuri care te imbraca si de dezvelesc, in acelasi timp, invitandu-te sa te conectezi cu primarul si carnalul. Imi place cand simti o inima ce bate, cand se misca si exalta, cand exista mister si fantezie.
Parfumurile mele sunt ca mine, pline de viata. Spun povesti si te indeamna sa calatoresti, sa te intorci la origini, la senzatii. Le vad ca peisaje sau fantezii. A crea un parfum, sau a il purta, este ca o explorare si o calatorie, fii un cuceritor si fii cucerit, in acelasi timp. A purta un parfum inseamna a avea imaginatie, este acel mic “nu stiu ce” olfactiv ce aduce magie in viata noastra.” Anatole
SIMONA PLESCA –
Lumea nichei isi permite experimente, excentricitati, asa ca Grimoire nu m-a socat, nu m-a mirat, doar mi-a trezit o mai veche curiozitate, iscata de creatii similare: cine-ar vrea sa miroase asa? Si de aceasta data intrebarea ramine fara raspuns.
Pe scurt: miroase a biserica, a templu, este plin de olibanum fumegind, dulce-tamiios, greu, rotund, ca un pietroi. Este drept ca pierde foarte repede siajul enorm, in citeva minute, dar tot am mirosit a cadelnita si nu era placerea mea aceasta. Este asemanator cu Samharam , de la Arte Profumi , si de o suta de ori mai ” bisericos” decit Copal Azur de la Aedes de Venustas.
Am de facut o precizare: sunt alergica la ingredientele sintetice din parfumuri; puse in doze mari imi provoaca dureri atroce de cap si indispozitii acerbe; ultimul si cel mai dur experiment de acest tip l-am trait cu Sheiduna de la Puredistance; l-am testat asiduu, zile la rind, intr-o perioada extrem de frumoasa din viata mea, si a reusit sa-mi mohorasca fiecare zi; este singurul Puredistance pe care nu-l am si m-am lamurit de ce m-am manifestat astfel: contine o aromachemicala de ultima generatie, o bomba adevarata!
Ei, Grimoire nu mi-a produs nicio suferinta, niciuna dintre creatiile lui Anatole, de fapt, si asta inseamna ca-si merita fiecare banut si au toata stima mea.
Aschioara blonda din spatele SSCENT, pe numele ei Elena( dar nu din Troia) , m-a asigurat ca pe dinsa miroase divin , asa ca testati-l cu incredere, ca pe toate dealtfel, caci este loc de mari si placute surprize!